miercuri, 18 februarie 2009

Restul întâlnirilor mele cu ea au fost de la distanţǎ. Nu ne-am mai privit în ochi. Adevǎrul este cǎ o perioadǎ am fost chiar foarte foarte ocupat. A trebuit sǎ-mi clǎdesc un cǎmin, o familie, un viitor. A fost un iureş. Când ai douǎzeci de ani nu mai vezi nimic în jur, nu vezi decât înainte, aşa cǎ nu prea ne-am mai bǎgat în seamǎ. Apoi, pe la patruzeci am ajuns în vârful scrânciobului şi el s-a înclinat cu un scârţâit de fier ruginit în partea cealaltǎ. Panta care la început era spre cer, acum e spre pǎmânt. Din vârful scrânciobului orizontul devine cu totul altul, nu mai e albastru, e cenuşiu şi mult mai aglomerat iar umbrele mişcǎtoare se pot distinge cu uşurinţǎ printre capetele încǎrunţite. Nu ştiu dacǎ existǎ o crizǎ a vârstei de patruzeci de ani, dar cu siguranţǎ existǎ un moment la care realizezi cǎ nu trǎieşti veşnic şi intri in panicǎ. Fǎrǎ sǎ simţi panica asta. E ceva înlǎuntru. Ca un fundal luminos în faţa cǎruia foşnesc umbrele, ca un fond dat la repezealǎ cu pensula mare peste care urmeazǎ sǎ fie pictate chipurile. Nu-ţi înfioarǎ pielea, doar stomacul. Nu mai ştii de ce. Nu mai ştii cum. Nu mai ştii când. Ştii doar cǎ toate trebuie fǎcute. Şi sunt atâtea de fǎcut şi ai atât de puţin timp la dispoziţie. Intri într-un cerc vicios. O panicǎ lipicioasǎ te impiedicǎ sǎ mai faci ceea ce fǎceai înainte, încerci lucruri noi, mǎcar sǎ guşti din toate câte puţin, apoi îţi pare cǎ te-ai risipit în cele patru zǎri şi nimic nu te mai pǎtrunde. Te-ai întinde cu faţa la soare şi-ai aştepta aşa sǎ te topeşti, sǎ te scurgi printre ierburi, sǎ devii una cu pǎmântul, dar un ceas interior începe sǎ numere secundele aparent irosite şi zbârnâie zgomotos exact când ţi-e lumea mai dragǎ. Şi viaţa mai dragǎ.
Ea stǎ pe trotuarul celǎlalt, nici prea aproape, nici prea departe. Nu o vezi niciodatǎ, dar îi simţi prezenţa, îi simţi respiraţia în ceafǎ în aglomeraţiile mari, îi vezi de fiecare datǎ urmele în ţǎrânǎ cǎnd rǎmâi singur. Acum a venit şi mai aproape. E ca un detectiv pus de nevastǎ sǎ te spioneze. Nu-i mai pasǎ cǎ-l vezi. Ştie şi el, ştie şi ea cǎ tu te vezi din când în când cu secretara. Ştiu şi ei cǎ tu ştii cǎ ei ştiu. El mai stǎ acolo cu aparatul de fotografiat în mânǎ şi cu obiectivul ǎla gros zoom 1 x ţâşpe mii numai ca sǎ te sperie, doar doar o sǎ renunţi...
Moartea nu mai e blondǎ. S-a fǎcut brunetǎ, are fire albe în creştet. Are haine cernite şi privirea uscatǎ. Mai are piciorul frumos arcuit învelit în ciorap de mǎtase dar pielea i s-a asprit şi s-a-ncreţit. Are riduri. S-a bǎbit şi moartea…

6 comentarii:

  1. Dupa ce treci de 40 nu te mai gandesti la asta. Ai trecut pragul si gata :)

    Insa e foarte adevarat ca 's-a babit si moartea...' :)))

    RăspundețiȘtergere
  2. ai trecut pragul si apoi totul iti pare ca un muzeu in care nu-ti ramane decat sa te bucuri de ceea ce vezi si se intampla in jurul tau...

    RăspundețiȘtergere
  3. PERSONAJE : Dan – boşorog patetic inofensiv devenit agresiv
    Marina – damă sexi cu aere de intelectuală


    DAN : Sărut mâna frumoaso…

    MARINA : Costică deci… iată-ne în sfârşit aici (se uită cu ochi critic la el; îl măsoară din cap până în picioare)… dar nu eşti rău deloc… dar deloc… (îi pune mâna pe burtă) : muşchi… (îi pune mâna pe pieptul fleşcăit) Pectorali… (îi pune mâna pe ochelari) ochi de vultur… Casanova…
    :))) eu: scuze nu m-am putut abtine!

    RăspundețiȘtergere
  4. :) ai ce ai cu damele astea mortal-intelectuale...
    eiii... daca ar arata moartea asaaaa........ ;)

    RăspundețiȘtergere
  5. E pura intamplare, nu am nimic cu demoazelele de genul "moral-intelectual" :), chiar mi-s dragi si le iubesc(ar fi culmea sa nu te iubesti pe tine insuti) :))), sper ca-i pura intamplare si obsesia ta dintre randuri si de printre randuri cu moartea. Cat despre cum arata cred ca nici nu conteaza tunci cand ajungi pe marginea prapastiei. Cand te-am rasfoit mi-au aparut in minte numeroade fragmente de piese teatrale, nimic mai mult.

    RăspundețiȘtergere
  6. mda... n-am rabdare si nici timp sa scriu texte lungi
    eu doar decupez, fac decupaje din viata
    dar tai de multe ori prin locuri pe unde nu trece de obicei picior de foarfece... ;)

    RăspundețiȘtergere