miercuri, 20 ianuarie 2010

Astă noapte m-am iubit cu o floare de nufăr. Ştiu, cei mai mulţi veţi începe să zâmbiţi şi să vă daţi coate când veţi auzi asta. E greu de explicat cum şi de ce te poţi iubi cu o floare de nufăr.
Floarea o cumpărasem pentru fata de la parter de la o ţigancă ce le vindea în colţul străzii dintr-o găleată de tablă şi spunea că fiu-su tocmai le-a adus de la baltă. Am pus-o într-un bol transparent din sticlă fumurie cu două degete de apă şi i-am lăsat-o în uşă. Apoi m-am gândit că probabil va crede că e de la un tânăr admirator, sau de la vreun cunoscut chipeş pe care îl admiră în taină, sau de la vreun iubit imaginar ce s-a-ntrupat pentru o seară. Ar fi zâmbit şi ar fi visat peste noapte luceferi. Apoi s-ar fi trezit şi-ar fi aşteptat să-i pogoare în fereşti. Iar el nu s-ar fi ostenit desigur.
Aşa că pe seară am coborât în maiou şi-n papuci cum eram şi am luat floarea îndărăt. Am aşezat-o în sufragerie pe masă şi m-am dus să mă culc. Nu i-am dat nici o atenţie dar ea m-a privit tot timpul prin deschizătura uşii cum mă dezbrac şi cum îmi pun pijamaua, iar când în fine m-am întins în pat mi-a zâmbit. A fost un zâmbet atât de firav, atât de naiv, atât de diafan încât am ştiut pe dată că între noi se-nfiripă ceva. Am rămas surprins de gestul ei şi nu m-am putut abţine să nu zâmbesc la rându-mi. Am adus-o şi am aşezat-o la capătul patului pe noptieră lângă femeile lui Bukowski. A fost o noapte lungă cu vise albastre.
Când m-am trezit floarea de nufăr era deja ofilită. Obrajii îi erau despicaţi în crevase adânci şi tenul uscat şi frumuseţea chircită într-un pumn de petale înnodate. Sortită a fost pierii de mânia bătrânei vrăjitoare iubita de-o noapte a prinţului …

14 comentarii:

  1. :)

    niciodata nu m-am iubit cu o floare de nufar. cred ca doar astept sa primesc una :)

    RăspundețiȘtergere
  2. mmm.... cred ca doar un barbat se poate iubi cu o floare de nufar, desiii... pana la urma totul nu e decat o chestiune de semantica...

    RăspundețiȘtergere
  3. si daca el s-ar transforma intr-un nufar ?!?

    RăspundețiȘtergere
  4. cuvintele sunt de prisos.
    mai ales daca iau in considerare stare in care m-a indus povestea ta...

    RăspundețiȘtergere
  5. ...cum simt eu ce zici...
    si cat de norocoasa sunt sa am sansa sa ma ofilesc odata cu noaptea in care intretin visele albastre
    :)
    daaa...ce frumos! si rar...

    (am devenit fana a scrierilor tale, mi se pliaza perfect sufletului...mai resuscitez cu ele partile smochinite )

    RăspundețiȘtergere
  6. :) ma bucur sa-ti plac povestile mele sophie si ca placerea cititului trece dincolo de cuvinte
    cred ca povestile nu fac decat ciupeasca abiatins corzile sufletului, multe din ele ramase nemiscate de mult timp si apoi ele incep a vibra singure fara nici un ajutor din afara pana cand vibratia lor se transforma in cantec…

    RăspundețiȘtergere
  7. multumesc madalina! dupa cum ai vazut cred, am transferat toate povestile de aici dincolo, pe blogulluimosu, si sunt pe cale sa sterg acest blog; dar mai tin inca acolo jurnalul unui om fericit, ba chiar am mai adaugat de curand o fila in el...

    RăspundețiȘtergere
  8. ei cum sa nu paleasca langa femeile lui Bukowski(picioare lungi şi sâni rotunzi cărnoşi se dezveleau, se împleteau, se înnodau muşcând din fluturi, mreje şi liane.) Asta e OK?

    RăspundețiȘtergere
  9. cred ca e ok...
    femeile lui bukowski sunt personaje puternice cu tuse groase, a mea e palida si stravezie, deci cred ca e ok...

    RăspundețiȘtergere