duminică, 29 ianuarie 2012

Am ştiut întotdeauna că atunci când mă voi fi apropiat de moarte voi fi considerat că toată viaţa mea a fost o mare pierdere de vreme, că am trăit degeaba, că nu am înţeles nimic din rosturile şi resoartele esenţiale ale ei. Am ştiut că va veni momentul în care voi trage linie şi nu voi avea ce însuma, nu fiindcă nu voi fi fost în stare să adun rânduri care să se aşeze cursiv unele sub altele şi care să se scurgă implicit şi natural spre o concluzie finală, ci din simplul fapt că am să înţeleg greşeala de a fi lucrat mereu pe alt caiet de teme decât cel rostuit. Şi mă voi fi trezit brusc şi dezorientat în faţa unei foi goale, doar cu o dată în colţul din dreapta sus şi în rest cu muuult, mult spaţiu alb ca un câmp acoperit de ninsoare proaspătă şi grea. Voi fi ştiind atunci cum ar fi trebuit umplută, voi fi înţeles şi rosturile, voi fi descifrat şi resoartele, dar ce folos, căci timpul nu va mai fi de ajuns.
Şi tocmai de aceea, din teama aceasta continuă de care nu se poate scăpa, am băgat capul între umeri şi m-am aliniat turmei. În stânga şi în dreapta nimic altceva decât umerii lor înalţi. Tocmai de aceea, ca să uit ceea ce va avea să se întâmple, să mă fac că nu înţeleg, am ales să râd tâmp la orice glumă rostogolită la colţuri, să mănânc, să beau, să vorbesc, să alerg, o daaa, mai ales să alerg năuc, disperat să scap de propria-mi umbră care va trebui cândva să dea socoteală.
Şi aşa a fost!

4 comentarii:

  1. Am citit cate ceva scris de tine si aici, Mosu. Dar in articolul asta cred ca ai prins, in doar cateva randuri, esenta existentei noastre ca fiinte. Si cred ca sufar de acelasi tip de teama ce ma face, la randu-mi, sa fi ales sa ma amestec in turma. Mi-ar place sa scap de inconstienta asta ce ma face sa ma port uneori fara noima, sa rad tamp si eu la glume care zboara pe langa mine, sau sa ma inspaimant de consecventa umbrei mele.
    Am plans citindu-te, si nu e pentru prima data, fiindca vorbele tale imi ating sufletul intr-un fel in care nimeni altcineva nu a mai facut-o pana astazi. Multumesc Cerului in fiecare zi de cand te citesc, fiindca ma bucur ca un copil egoist de fiecare rand al tau ce se transforma in " al meu" pe masura ce ochii culeg literele si le poarta spre suflet.
    Sa mi te tina Cerul sanatos.
    Irina

    RăspundețiȘtergere
  2. sunt incantat si in acelasi timp speriat ca vorbele mele au atata putere; nu m-am gandit niciodata ca voi spune/scrie cuvinte ce vor misca intr-atata masura sufletele…
    cat despre text cred ca o mare parte din viata alergam ca sa fim “cineva”, sa ajungem “undeva”, nu fiindca noi ne dorim asta, ci pentru ca toti o fac, nu fiindca ne dorim ceva anume ci fiindca si ceilalti au; este ca un fel de cursa la care nimeni nu stie exact de ce participa si care este de fapt telul; si in mod paradoxal castigat e cel ce ajunge ultimul la finish iar adevaratul castig vine din felul in care faci traversarea si nu are nicio legatura cu linia de sosire…

    RăspundețiȘtergere
  3. Ma bucur ca un copil ca am citit acest text extraordinar si cu siguranta il voi mai reciti atunci cind o sa simt ca iau o cale gresita, o cale care nu este e mea, atunci cind o sa simt ca iau calea turmei.

    Stiu ca pare atit de prozaic, dar acum ca ma gindesc, poate ca ar trebui sa urmam sfatul intelept al "turmei" batrinilor care au ajuns in fata pragului mortii, iar multi dintre ei l-au si trecut deja, si sa incercam sa construim o casa, sa sadim citiva pomi si sa crestem un copil. Si-apoi mai vedem noi. Pomii si copiii cresc si infloresc direct in sufletul nostru, zi de zi, tot asa cum creste si o carte scrisa de noi, dar ce poate fi mai frumos decit sa o scrii in curtea casei tale, la umbra copacului tau preferat privindu-ti copii tai sau nepotii tai cum se joaca. Daca o sa ajung vreodata sa realizez aceste lucruri, cind va veni timpul sa trag linie, ma voi alatura cu siguranta "turmei" batrinilor sfatosi si voi scrie despre ce cred eu ca merita trait si facut in viata.

    Stiu ca acest comentariu prozaic risca sa devina mai lung decit textul tau, si asa ceva nu se face, dar nu pot sa nu postez acest dialog ( sursa http://www.imdb.com/title/tt0109830/quotes) pe care personal il gasesc strins legat de ideea postarii tale.

    Jenny : Do you ever dream, Forrest, about who you're gonna be?
    Forrest Gump: Who I'm gonna be?
    Jenny : Yeah.
    Forrest Gump: Aren't-aren't I going to be me?

    Forrest Gump este cel mai fericit om pe care "l-am cunoscut" vreodata si ma amagesc ca el exista in fiecare dintre noi si in realitate.

    RăspundețiȘtergere
  4. :) multumesc pentru trecere si pentru cuvinte liviu vacariu
    recunosc ca m-a bucurat comentariul tau pentru mesajul transmis si pentru acest dialog de la urma care este emblematic nu numai pentru aceasta postare dar pentru ideea intregului blog pe l-am numit eu "jurnalul unui om fericit" si care vrea sa prinda exact ideea asta a eliberarii de constrangerile cotidiene si a devierii catre adevaratele sensuri ale vietii
    si nu in ultimul rand constat ca semanam foarte mult, sunt si eu scorpion iar portretul tau de pe blogger, care imi place teribil cum e conturat, mi se potriveste perfect...

    RăspundețiȘtergere